Melcii de pe trepte
Sâmbătă dimineața, Lămâița a venit pe terasă. S-a așezat pe trapă și a cântat: ți-ri-ri.
Trapa s-a ridicat. Pe prima treaptă stăteau trei melci. Unul mare, unul mijlociu și unul mic.
Mama a auzit: ți-ri-ri.
Tata a auzit: ți-ri-ri.
Și Siena a auzit:
— Melcii au plecat din oraș în Noaptea turnurilor. Au urcat toată noaptea. Și toată ziua. Și încă o noapte. Acum au ajuns.
Kiwi i-a mirosit, cu nasul lui maro.
— Atâta drum? Pentru noi? Ce au în căsuțe? Pot să mă joc cu ei? Puțin?
Mango a deschis un ochi.
— Două zile pe niște trepte, a zis. Eu le urc într-o clipă.
Și a închis ochiul la loc.
Lămâița a zburat în cameră, la fereastra de lângă pătuț. Mama s-a uitat după ea. A pus melcii pe palmă și i-a dus acolo. Încet, ca să nu-i grăbească.
Melcul mare s-a lipit de geam. Apoi melcul mijlociu. Apoi melcul mic. Și au început să meargă în cerc. Un cerc mare. Un cerc mai mic. Un cerc mic de tot.
Pe geam a rămas o spirală de argint.
— Pentru... noapte, a spus melcul mare. Încet. Foarte încet.
Seara, mama a stins lumina. Spirala de pe geam lumina ușor, ca o lună mică. Siena s-a uitat la ea. Un cerc mare. Un cerc mai mic. Un cerc mic de tot.
Kiwi a adormit primul. Mango s-a prefăcut că nu se uită. Și s-a uitat.
Turn după turn, orașul Siena a adormit.
Noapte bună, Siena.